Implanturile dentare au devenit una dintre cele mai populare și previzibile procedee de înlocuire a dintelui oferite în stomatologie. Acestea s-au dovedit a fi sigure și de succes pentru înlocuirea pe termen lung a dinților lipsă.
Implantul dentar este o rădăcină de dinte artificială (de obicei, realizată din titan), pe care chirurgul o amplasează în osul maxilarului sau mandibulei pentru a fi baza unei lucrări de restaurare a unui dinte sau a unui grup de dinți.
Ce pot face implanturile dentare?
Ele pot înlocui un singur dinte, pot fi sprijin pentru o punte, sau pot fi suport pentru o proteză (făcându-o mai confortabil și sigur de purtat).
Implanturile dentare sunt o opțiune ideală pentru pacienții care au pierdut un dinte sau mai multi din cauza bolii parodontale, accidente sau din orice alt motiv. Implanturile dentare sunt de fapt mai putin distructive decât coroanele și punțile tradiționale, deoarece implanturile se bazează pe propria rădăcină, spre deosebire de coroane sau punți, care se sprijină pe dinții adiacenți sănătoși care trebuie șlefuiți.
Este nevoie de țesut osos suficient pentru a susține implantul dentar, iar cei mai buni candidați sunt pacienții cu țesuturi gingivale sănătoase și care nu prezintă boală parodontală.
Avantaje și dezavantaje ale implanturilor dentare
Implanturile dentare sunt strâns conectate cu țesutul osos și cel gingival. Deci, este necesară o igienă orală corespunzătoare pentru succesul pe termen lung. Cu tehnică și materiale moderne, grefele osoase dentare sunt acum mai tolerate și pot fi folosite pentru augmenterea osului natural. Informează-ti medicul dentist cu privire la problemele de sănătate. Există un risc crescut de eșec la pacienții care fumează. Din acest motiv, implanturile dentare sunt recomandate numai după ce un pacient s-a lasat de fumat.
Succesul implantului dentar este strans legat de calificarea medicului, calitatea și cantitatea țesutului osos în zina dintelui lipsă, și nu în ultimul rând de menținerea igienei orale a pacientului. Eșecul unui implant dentar apare, de obicei, din cauza lipsei oseointegrării (aderare os-implant) complete. Este considerat un eșec dacă acesta este pierdut, mobil sau se evidențiază pierdere de masă osoasă în jurul implantului.
Implanturile dentare nu sunt susceptibile de carii dentare, dar ele pot dezvolta o afecțiune numită periimplantită. Aceasta este o stare inflamatorie a țesutului gingival și/sau osului din jurul implantului care poate duce la pierderea de masă osoasă și eventuala pierdere a implantului. Acesta este de obicei asociat cu o infecție cronică.
Apariția periimplantitei este mult mai probabilă la fumători, la pacienții cu diabet zaharat, la pacienții cu igienă orală precară și la cazurile în care țesutul gingival din jurul implantului este subțire.
Mai rar, implantul dentar poate eșua din cauza implantării incorecte, din cauza vindecării insuficiente a osului înainte de montarea coroanei sau din cauza unei supraîncărcări timpurii, provocând eșecul de integrare.
Odată restaurat (montarea coroanei), implantul dentar este foarte natural și pacientul nu va simți nici o diferență după ce este vindecat. Va putea chiar uita că și-a pierdut vreodată un dinte.
Stima de sine a unei persoane este cu sigurantă afectată de zâmbetul acesteia. Poate că îți ascunzi zâmbetul din cauza dinților lipsă. Poate că aveți dificultăți de mestecat. Dacă vă lipseste unul sau mai mulți dinți și doriți să zâmbiți, să vorbiți, și să mâncați din nou cu confort și încredere, avem o veste bună! Implanturile dentare sunt dinții care pot arăta și pe care îi poți simți la fel ca pe cei naturali! În condiții adecvate implantul dentare poate dura o viață întreagă. Studiile pe termen lung continuă să arate imbunătățirea ratelor de succes pentru implanturi dentare.
Dacă ai pierdut unul sau mai multi dinti te-ai putea întreba…
Pot beneficia de implanturi dentare?
Întrebați medicul dentist! Cel mai adesea răspunsul este DA!